Polemici

In acea zi, acum aflata la o mie de ani, am avut certitudinea ca ceva foarte important se va intampla.
In locul in care lucram atunci, o “intreprindere” de pe langa Lacul Morii(cred ca se chema I.C.I.M.) se afla “la munci” si un grup de militari. Nu stiu exact ce faceau, dar la un moment dat am vazut cum aruncau cat colo tarnacoapele din maini si s-au grupat, parca panicati, dupa care au parasit locul.
Am stiut ca ceva se intampla si impreuna cu doi colegi, Moro si Zenga(porecle) am plecat de la servici, direct catre Piata Unirii. Iesind de la Metrou m-am trezit in mijlocul nebuniei de dupa “mitingul” comandat de Ceausescu.
Si astfel, m-am trezit in mijlocul celor mai putin de 2% din populatia tarii, care aveau sa schimbe cursul istoriei(asta credeam atunci).
Pana dincolo de miezul noptii, cand plin de sange, cu nasul spart si ochii tumefiati(nu e cazul sa povestesc de ce, voi cei apropiati stiti ) am parasit piata Universitatii, mergand catre zona in care locuiam, am trait evenimentul vietii.

In 17 decembrie 1989, pe la orele 07:00 ale diminetii, mergeam cu metroul catre locul de munca. Santierul Bibliotecii Nationale, cea care doar in aceste zile, dupa 20 de ani pare ca se apropie de finalizare. Va amintiti vorba lui Nicu Ceausescu, “ce a facut tata, voi nu veti fi in stare sa dati cu var in douazeci de ani”? Nu am crezut niciodata ca va veni o zi in care sa constat adevarul acestor vorbe….

Iesind de la gura de metrou de la statia unirii, observam cu uimire si teama un mesaj, pe asfaltul din locul de unde Dambovita iese din nou la suprafata. Mesajul, spoit cu var sau vopsea alba, era unul expresiv pentru acele vremuri

“Jos Ceausescu”

Atunci am stiut ca ceea ce ascultam cu teama la (edit)Europa Libera, era chiar adevarat. Am stiut ca ce se auzea despre Timisoara era adevarat. Am mai stiut ca cineva avea curajul sa rosteasca acelele vorbe, ba mai mult decat atat, sa le scrie cu majuscule pe negrul unui asfalt necalcat inca de roti de masina.
Si tot atunci a inceput pentru mine, tumultul unor zile pe care nu le voi putea uita toata viata. Si sper eu ca nu le vom uita cu totii, si ca vom avea grija sa nu ne intoarcem curand la ceea ce atunci scuipam cu totii, cu obida.